Felicitări, este o planetă!
28 Februarie 2013

Pentru ca doctorii să vadă cum crește un copil în burta mamei, aceasta trebuie să facă o ecografie. Observații similare s-au facut și pe o stea din vecinătatea noastră, dar din greșeală! În timp ce astronomii analizau discul de praf și gaz ce o încoajoară, ei au observat cum o nouă planetă crește în interiorul lui. Este pentru prima dată când o planetă este observată la o vârstă atât de fragedă. Fotografia de mai sus este o reprezentare artistică a felului în care ar putea arată planeta de aproape.

 Astronomii numesc planetele din afara sistemului nostru solar „exoplanete”. Căutarea exoplanetelor este unul dintre cele mai interesante domenii din astronomie în acest moment. Până acum au fost identificate circa 850 de exoplanete. Planetele sunt mai întunecate decât stelele din vecinatatea lor, ceea ce face ca fotografiera lor directă să fie dificil de realizat. E ca și cum ai încerca sa vezi un avion care trece prin fața Soarelui.

 Se știa deja că acestă stea tânără are o planetă care orbitează în jurul ei la o distanța de 6 ori mai mare decât distanta Pamântului față de Soare. Noua planetă se află la o distanță de zece ori mai mare! Și, desi este tânără, ea nu este tocmai mică – astronomii estimează că ar avea dimensiuni asemănătoare planetei Jupiter, fiind cam de 1000 de ori mai mare decât Pamântul.

Astronomii cred că planetele gigantice cresc capturând o parte din gazul și praful rămas după ce steaua s-a format, iar noile observații susțin acestă teorie. Planeta este situată adânc în interiorul discului ce inconjoară steaua, și există multe locuri unde steua și planetele interacționează în mod direct.

Interesant

cea mai mare exoplanetă descoperită până în prezent a primit numele foarte interesant 'CD-35 2722’ . Acesta este de 10 000 mai mare decât Pâmântul!

This Space Scoop is based on a Press Release from ESO .
ESO
Imagine
Versiune printabilă

Ești încă curios? Află mai multe...

Ce este Space Scoop?

Descoperă mai multe despre astronomie

Inspiră o nouă generație de exploratori spațiali

Prietenii Space Scoop

Contactează-ne!